Acţiunea se desfăşoară în Anglia secolului al XVIII-lea, printre nobili, oamenii de rând, dar şi o comunitate anume, Comprachicos. Acestă comunitate constituie un gen de popor multi-etnic care a trăit ca saltimbanci, braconieri, contrabandişti, si care a practicat mutilare copiilor pentru a crea animatori, clovni, nebuni.
Comunitatea Comprachicos, după ce a fost tolerată timp de un secol, cade în dizgrație și este vânată atât în Anglia, cât și în Franța. Un grup de ei încercă să scape cu barca din portul Portland, însă abandonează un copil de 10 ani pe chei.
Gwynplaine, acel copil de 10 ani, peste ani poreclit ,,omul care râde” de mulţimea care se aduna în jurul său ca la circ, pentru că avea nasul turtit și gură într-o formă veșnică râs, este sensibil, în ciuda dramei pe care o trăieşte. El se îndrăgosteşte de Dea, mica fetiţă pe care a salvat-o de la moarte când a fost părăsit de Comprachicos şi care a rămas oarbă de atunci.
Gwynplaine şi Dea trăiesc unul pentru celălalt şi pare că totul este bine. Dau spectacole unde lumea râde de înfăţişarea lui Gwynplaine şi îşi câştigă existenţa cu asta, însă un eveniment le schimbă pentru totdeauna vieţile, iar Gwynplaine trebuie să aleagă între dragoste Deei şi fățărnicia nobilimii, între bogăţie şi sărăcie, între viaţă şi moarte.
Romanul este de asemenea şi o frescă a societăţii secolului al XVIII-lea. Relaţiile dintre oamenii de rând şi dintre nobilime sunt pe larg expuse în roman, accentuânduse foarte mult diferenţa dintre clasele sociale.
Sursa: bookinfo.eu