Nastratin a trăit în Anatolia, Turcia, născut fiind în satul Hortu din Sivrihisar, Eskişehir în secolul al XIII-lea. S-a stabilit în Akşehir, iar mai apoi în Konya unde a și murit.
Festivalul Internațional „Nastratin Hogea” se desfășoară în fiecare an în Akşehir între 5 și 10 iulie.
De-a lungul generațiilor, noi povestiri au fost adăugate, altele modificate, iar personajul și poveștile sale s-au răspândit și în alte regiuni. Temele povestirilor au devenit parte a folclorului multor țări și exprimă imaginația colectivă a mai multor culturi. Deși multe dintre povestiri îl ilustrează pe Nastratin în satul său natal, ele fac referire la concepte care au o oarecare atemporalitate. Acestea înfățișează un tip de înțelepciune populară viguroasă care triumfă în fața tuturor încercărilor.
În zilele de astăzi, poveștile lui Nastratin sunt răspândite în numeroase regiuni și au fost traduse în multe limbi. Unele regiuni și-au dezvoltat independent un personaj similar lui Nastratin, iar povestirile au devenit parte dintr-un ansamblu mai larg. În multe regiuni, Nastratin reprezintă o figură importantă a culturii, iar citatele sau trimiterile la operele sale sunt foarte prezente în viața de zi cu zi. Din moment ce există mii de povestiri cu Nastratin Hogea, se poate găsi una pentru aproape orice circumstanță. Nastratin apare adesea ca un personaj cu un umor ciudat în folclorul mai multor culturi: albanezi, arabi, azeri, bengalezi,bosniaci, bulgari, greci, hinduși, italieni, pașto, perși, români, sârbi, turci și urdu.
Sursa: wikipedia.com

DESCARCATI (teatru radiofonic)